Ultimele noutati

Afla aici ultimele noutati IT.

Microsoft amână lansarea Treshold 2 până în noiembrie

Inițial, primul mare update pentru Windows 10 era planificat în octombrie, adică după 3 luni de la lansarea noului sistem de operare, însă se pare că acest lucru se va amâna încă 30 de zile. Specialiștii au nevoie de încă o lună pentru a finisa toate caracteristicile incluse.

 

https://www.neowin.net/news/windows-10-threshold-2-rumored-to-launch-in-november

 

Chiar dacă Windows face constant update la cel mai nou sistem de operare lansat, Windows 10, cu patch-uri cumulative pentru a rezolva bug-uri și alte probleme minore, primul non-patch update major, Threshold 2 (cunoscut și ca Wave 2) va fi lansat la începutul lunii noiembrie, cu o lună întârziere, conform unui raport WinBeta.

Inițial, primul mare update pentru Windows 10 era planificat în octombrie, adică după 3 luni de la lansarea noului sistem de operare, însă se pare că acest lucru se va amâna încă 30 de zile, până în noiembrie. Nu este o veste chiar atât de rea, dacă ne gândim că Microsoft va avea mai mult timp pentru a finisa toate caracteristicile incluse. Dacă până acum se numea ” The Windows 10 October Update”, acum ar fi, desigur, numit “Windows 10 Update for November” sau “Windows 10 November Update”, dar este încă un zvon. Oricum nu contează prea mult care va fi numele lui, posibil chiar să nu aibă un nume specific, ci să fie lansat ca un update general.

Threshold 2 ajută foarte mult la optimizare, dar va avea și câteva noi caracteristici, cum ar fi extensia pentru Microsoft Edge și o posibilă aplicație universală de mesagerie pentru desktop.

Deși acest update nu este atât de important precum Windows Redstone, planificat pentru 2016, optimizarea și repararea bug-urilor sunt întotdeauna binevenite în rândul utilizatorilor.

 

Sursa: WinBeta

Sursa foto: Neowin